Un fragment deosebit de frumos, ca si toata cartea, de altfel. Un buchet de ganduri frumoase.
Khalil Gibran a fost un scriitor nascut in Liban si crescut in Statele Unite ale Americii, si unele scrieri le are in engleza, altele in limba materna. Omul a fost arab crestin, nascut, acum am aflat, in aceeasi zi cu copilul meu (6 ianuarie), insa cu vreo suta douazeci de ani mai devreme.
Cartea "Profetul", scrisa in limba engleza, este o bijuterie literara. Eu am dat peste ea din intamplare, intr-un anticariat din Bucuresti. Dupa ce am cumparat-o, in limba engleza, m-am asezat pe o banca intr-un parc si am citit-o toata, tragand din cand in cand cu ochiul daca nu ma vede cineva ca am permanent lacrimi in ochi. Si nu imi intrase nimic in ochi... Era doar vina, sau meritul, lui Gibran.
Cartea este scrisa intr-un stil profetic, intr-o engleza atat de pura si de simpla, incat ai senzatia ca sunt doar atatea cuvinte cate trebuie sa fie. Adica eu am avut senzatia asta...
Bineinteles, astfel de bucati literare trebuie sa fie citite in limba in care au fost scrise, pentru a nu pierde nimic din valoarea lor. Insa eu am gasit o traducere foarte buna, a lui Radu Carneci, asa ca prima propunere, Despre Iubire, o voi introduce in traducere romana.
Enjoy:
Despre Iubire, de Khalil Gibran
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei.
Chiar dacă sabia ascunsă în penaju-i v-ar putea răni,
Iar când vă vorbeşte daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice. Precum vă face să creşteţi ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.
Asemenea snopilor de grâu ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă freamătă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său, şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii, şi astfel să deveniţi o parte din inima vieţii.
Dar, dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită;
Fiindcă iubirii îi e de ajuns iubirea.
Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi „Creatorul este în inima mea”, ci mai degrabă „eu sunt în inima Creatorului”.
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.
Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce susurul în noapte îşi cântă;
Să cunoşti durerea prea marii duioşii;
Să fii rănit de înţelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te;
Să te trezeşti în zori cu inima întraripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extrazul iubirii;
Să te întorci acasă împăcat la ora amurgului;
Şi, apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.
